Ma-ncinge iar, Cu chinu-i lung, al frigurilor jar. Flori si intuneric m-au infrint,
De sete ma framint, De sete arzatoare si de-amar
In taina lupt Cu vise ce rasar neintrerupt Si-apun in negura somnului meu
incerc sa leg, cu greu, in minte-mi lantul gindurilor, rupt.
As vrea sa-nving Durerea ce m-abate si s-ating Racoritorul, umedul urcior,
Sa sorb ca. din izvor Picurii reci ce-n umbra-i se preling !
Visez ca sunt Pierduta-ntr-un desert. Ca trupu-mi frint Parc-a ramas aici, cazut pe drum
Si parasit de-acum De-o caravana stearsa-n praf si-n vint
Unde-am vazut De mult acest pustiu, intins si mut, Sub ceru-i arzator, albastru-nchis ?
Poate era-n alt vis Al carui rost in minte-mi s-a pierdut
De peste mari A rasarit din nestiute zari, E tara arsa de la miazazi,
Cu vaile-i pustii, Cu tremurul luminii-n departari
in timple-mi bat Ritmele vintului cel necurmat De soare ochii ii inchid si-astept
Sa mor de rana-n piept, Ce setea cruda, tainic, mi-a brazdat.
Ah ! cui sa cer Stropul de apa viu, ca sa nu pier ? Si cine m-a zvirlit pe-acest pamint
Batut si ars de vint Sub dogorirea vinatului cer !
Intr-un tirziu, Cind deschid ochii, iata ca-n pustiu Se-nalta a luminii tremurari.
Departe,-n fund de zari, Orase d-un albastru straveziu
Cum le-am zarit Numai acum ? Ori poate s-au ivit Pe cind dormeam ? Si ma ridic cu greu
Pe-un cot. Dar trupul meu De truda cade iarasi istovit
Spre-acei straini, Spre-a lor cetati cu ape si gradini Porni-voi sub fulgeratorul cer,
Un adapost sa cer Nainte de-a fi arsa de lumini
Dar nu-s cetati, Sunt lacuri - uneori iar alte dati Sunt dealuri mladiate-n dulci colori
Si moi, ca-ncingatori Pierdute-n tristele singuratati.
Ah ! nicairi, La inima cumplitei, arsei veri, Nu-s dealuri ! nici gradini, nici ape nu-s !
Ci dorul meu nespus Le-nfatiseaza tulburii-mi vederi.
Sunt amagiri Ce-au proaspetele apelor sclipiri, Ce-au mii de frumuseti care se sterg
Cu cit spre ele merg Pe drumul lung al sigurei pieiri !
Pe drumul lung Al jalnicei pieiri nu pot s-ajung, O, zari ! spre-nselatorul vostru chip
Tirindu-ma-n nisip Si-n pietre sure, care ma strapung.
Un riu secat Aici de veacuri albia si-a lasat, Si-n deznadejdea-mi totusi chem un val
Cind pe riposul mal Ca-n apa rece fruntea mi-o abat.
Iar prin fiori De friguri imi inchipui barci de flori Si roade, lunecind pe riu in jos,
Grele de-al lor prisos, Cules dintr-a gradinilor comori.
Bratele-ntind Vedenia s-ating - dar nu cuprind Decit fugarul vint fara de chip.
Si-n valea de nisip Vad barcile si riu incet pierind
Si rascolesc Nisipul sec, un strop ca sa gasesc, Cum il patrund cu aspre radacini
Uscatii maracini Ce-n creasta dunelor se istovesc
De-atitea ori Beau pulberea ce-ai vintului fiori Au macinat din stincile pustii,
Cind roti de vijelii Sfarima piatra-n uriase mori !
O, de-as putea Sa ma umbresc macar la umbra mea, Ce vinata se-ntinde la pamint!
in ea sa ma-nvesmint, Sa ma-nfasor, s-adorm pe veci in ea !
Sute de mii De palmieri si vite verzi de vii
Deodata tainic ne-au imprejmuit!
Ce oaza s-a ivit In nesfirsita, dogorita zi ?
Si ce miros S-a raspindit din flori de chiparos ! Iar prin narcizele de la izvor,
Cum cad din creanga lor, Rodii rosii-n roua de pe jos !
Vad trandafiri Micsandre vii Izvoare ce-au luciri Si fete ca gitleji de porumbei,
Si murmurind ca ei Se pierd sub ale frunzelor boltiri.
Racoritor Acum sub timpla-mi curge un izvor Si viata-n inimasni s-a strecurat,
Caci valul cel curat Pe buza-mi arsa tremura usor.
Unde-a pierit Desertul aspru si netarmurit ? Si unde s-a sfirsit jalnicu-mi vis ?
Tirziu, am redeschis Din somnu-mi pleoapele, - si te-am
Viul izvor, Florile toate cu mireasma lor Erau aievea-n sarutarea ta,
Ce tainic imi stingea Pe buze-al setei jar chinuitor.
|