Aud cantarea lumii, și ritmu-i bate des,
Și veșnice cadențe din glasurile-i ies.
E-ntai sonorul cantec stapanitor al marii,
Ce-n ritmul grav se duce și vine-n largul zarii.
Pe inima-mi pun mana, de simt dureri ce bat
Cu bucurii unite, un ritmu fermecat.
Și-n mani imi prind mana cealalta ca-n brațara,
Și-n ea sangele bate cu-același ritmu iara.
Cum trece corul vremii cu mii de roți pe ceas,
El bate drumul vieții in ritmicul sau pas.
Și morile ce-n ape și-n vanturi grau framanta,
Cu masurate glasuri cantarea painii canta.
Și-n urma cand ne ducem pe poarta vieții mari,
In ritmul tanguirii bat clopotele rari.
|