Renunt la mila greu ca la un viciu,
Cu mila sunt drogata de copil.
Alb instelata de ridicol plang
Langa fricos, langa invins, langa
umil.
Ii plang pe prosti si prostii ma inving,
Surazatori sub steaua mea sterila.
De gingasie tot mai mult ma-ntunec
Si pier de umanism si mila.
Induiosate maini intind sa mangai
Fiare gonind spre mine hamesite,
Si-mi pare rau ca n-o sa mai sarut
Si botul care ma ucide.
Nici n-am trait spre-a nu jigni pe nimeni,
Mi-au prins in tarna radacini genunchii,
Si-mi trece viata incercand sa-mi cresc
La capetele aripilor unghii.
|