Ardeti satele, striga Crisan,
Ardeti satele care nu se ridica,
Faceti-le holde manoase de foc
Sa rodeasca neascultarea prin vreme,
Sa se starpeasca ultimul sambur de frica,
Inaltati biserici de flacari in loc
Si cantati in ele blesteme!
Ardeti satele, striga Closca,
Ardeti satele care nu se rascoala,
Sa se mistuie toata rabdarea din ele,
Nici un fir de umilinta sa nu mai poata-ncolti,
Inaltati din flacari pana
la nouri castele
Si locuiti-le cu indrazneala
In veacul veacurilor vii!
Numai Horia tace si se uita in jar:
Nu poate fi in zadar, in zadar, in zadar
* * *
Ceva
(Nu am destula putere
Sa spun cineva)
Va pune totusi candva capat
Cosmarului ce pare nesfarsit.
Vom incerca atunci
Sa intelegem
Cum am cazut in somn,
Cat am dormit
Si cum am fost in stare
Sa visam
Atat de monstruoase forme.
Metabolismul nostru e de vina?
Traumatismele enorme
Pe care in copilarie le-am trait?
Sau poate nici nu apartine vietii
Misterioasa spaimelor toxina?
Candva ne vom trezi
Si-o sa ne para
C-am fost in moarte si c-am revenit.
|