Atat de putine lucruri ma pricep sa fac
Nici piersici ca piersicii,
Nici struguri ca via,
Nici macar nuci
Ca arborii cu umbra amara
Si fosnet usor,
Un singur lucru stiu sa fac
Cu o pricepere extraordinara:
Stiu sa mor.
Nu ma laud,
Stiu sa mor cum putini oameni stiu
Ma invelesc intai in tacere,
Apoi in pustiu
Si pornesc astfel incet, un pas,
Inca un pas, si inca un pas,
Pana nu se mai vede din mine
Decat un glas
Asezat somptuos
In al cartii sicriu.
Nu ma laud,
Credeti-ma, stiu sa mor
Si stiu, mai ales, sa inviu,
Dar asta e, bineinteles,
Mult mai usor.
|