Noaptea si muntii ma ajuta,
Se fac inalti pana dispar,
Se trag in sus in cochilie,
Isi dezlipesc de pe pamant
Burtile lor de melci, furis.
Totu-n tacere,
Eu ii simt ca au plecat
Doar dupa strigatul spre tine
Pe care nu il mai izbesc
Si nu se mai intoarce,
Ci merge lung
Si il aud
Cum, negasindu-te, dispare
Intr-o suava disperare
Si-atuncea mai ascult un timp
Aerul cum se da in laturi
Sa-i faca drum,
Ca si cum inca n-a murit.
Muntii mai stau in cer o vreme,
Apoi dezamagiti coboara,
Stiind ca iar nu te-am gasit.
|