Vino, luna, si ne desprinde din somn,
Arunca-ti in apele noastre navodul
Si trage-ne-afara,
Desearta-ne
In insomnia vazduhului!
S-ar putea sa nu rezistam,
De-atata somn plamanii sa fi trecut in
bronhii,
Dar,
Cu orice risc, trezeste-ne
Si lasa-ne, liberi si singuri, pe mare:
Sa inaintam incet,
Cu infinita prudenta,
Pe suprafata lichida,
Pe arhitectura valurilor mereu in schimbare,
Pe orizontul ca o franghie intinsa
Intre doua infernuri,
Cu ochii in ochiul tau innebunit de speranta
|