Neinteles, cum numai lucrurile copilariei pot fi,
Definitiv intinerit prin plecare,
Cate secunde in viata mea m-am gandit
La barbatul cu numele Gheorghe,
Copilul cu numele tata?
Credea ca muntilor dintr-un moment in altul
Picioare ca paianjenilor le vor creste
Si vor umbla dupa credinta sa;
Credea ca-n piept, sub gratii moi de os,
Purtam cu totii colonii de pasari
Care asteapta clipa fericita
Cand ne vom hotari sa ne zdrobim;
Credea ca viata, ca semintele-ngropata,
Naste in anii urmatori paduri
Nu bateti din aripi, voi, cete ingeresti,
Nu rostiti adevaruri sub pleoapele lui.
Fiti cuminti, ingeri mici, lasati-l sa
doarma.
Fiti buni, ingeri mari, lasati-l sa creada.
Nu-i spuneti nimic, nu-l tulburati
Pe naivul meu tata,
Pe tragicul Gheorghe.
|