Cu blana lor de paduri
Miscata de-un tremur nervos
Colinele inca asteapta
Un semn de sus sau de jos;
Cu ochii lor casti
Mirati de o presimtire
Caprioarele tot mai pandesc
Semnalul subtire;
Si orbi lilieci,
Si pasari in zbor,
Stau gata la semnul
Hotarator.
Rabdare, paduri,
Pasari oarbe, rabdare,
Mai ramaneti la panda,
Caste caprioare.
Nu pot sa plec,
N-am inteles
Rostul intreg
Al acestui eres
Sortit sa-l incheie un semn
Facut fara voie de mine:
Mai dati-mi o vara, paduri,
Fiti blande, coline.
|