O, dac-as fi o lumanare numai,
Sa ma consum treptat
De la un capat spre altul,
Simplu, ca-n aritmeticile
Copiilor
Capul intai ce fericire!
Mi-ar disparea,
Lumea ar spune:
„Ce fara cap este fata aceasta!“,
Eu as fi uitat totul
Si nimic n-as mai cauta sa-nteleg.
Inima apoi mi s-ar topi,
Si n-as mai iubi,
Si n-as mai uri,
Si nici o suferinta nu m-ar atinge,
Si lumea ar spune:
„Ce fara inima este fata aceasta!“
Si asa mai departe.
Si apoi n-as mai avea nici o dorinta,
Si nici o patima,
Si sangele meu purtator de corabii
S-ar spulbera,
Si mi-ar ramane numai genunchii uscati,
Tremuratori cu demnitate sau ingenuncheati,
Nimeni nu s-ar mai obosi sa spuna ceva.
In ultima liniste,
Balta de ceara
S-ar raci, pedepsita anume
Pentru toate ingrozitoarele umbre pe care
Lumina ei le-a adus in lume
|