Va multumesc ca mi l-ati lasat,
Pietre in sufletul carora cred,
Si tie, al carui sens l-am patruns,
Iti sunt recunoscatoare, prapad.
Iti multumesc ca nu mi l-ai luat,
Ochi galben din fruntea cerului mort,
Luna vorace a carei privire
In ceafa si-acum o mai port.
Si voua, cioburi scrasnind de icoane,
Aureola taind si vesmant ascutit, ingeresc,
Pentru ca nu mi l-ati acoperit de tot
Smerita va multumesc.
Va cer iertare ca nu v-am iubit pana-acum
Zidiri, si barne, si stalpi ai aceluiasi vis,
Si rauri de lava din burta bolnava-a pamantului,
Care nu l-ati ucis.
Ati fi putut sa o faceti. Sfarsitul
Ironic al lumii va dase-acest drept inmiit.
Pleoapele blande cu gene de raze-ale stelelor
Nici n-ar fi clipit.
|