Cati dintre foarte modestii
N-au insfacat calul de coama,
Ci de iluzia ierbii lui,
ingaduitori si creduli, ca niste statui,
Purtandu-si drept lauri uitarea pe crestet?!
Cati, din asa-zisii alesi de destin, Au sangerat cu verbul in
gura, Scrasnindu-si cu smaltul rabdarii masura Modestiei lor de mari anonimi?!
Cati, respinsi dintre iambi si horei, Ca dintre doi stalpi de triumf
— in afara, Straluminat-au painea asta amara A gloriei noastre
prin jertfa cu ei?!
In numele lor, ca au fost, ca mai sant, Le arda faclie acest legamant!
|