Oamenii ar trebui sa vorbeasca inflorind,
Ca ierbile cele de leac si de bine,
Ca si cum ar lua cu gura dintr-o fantana
Adanca limpezime si de gand
A graiului nostru mereu izvorand,
Izvorand,
Numaidecat izvorand!
Ca si cum ar zbura peste o gradina de prunci
La sarbatorile bucuriilor foarte mari,
Ca si cum la cele mai anevoioase munci
Ar ingenunchea fruntile marilor carturari,
Carturari,
Numaidecat mari carturari!
Ca si cum muntii, de prea mult aur, S-ar plictisi, numai de grau sa le pese,
Ca si cum pe fruntea incununata de lauri Ti-ai trage greselile cantate
de pasari.
Ca si cum ti-ai incepe aratura De la roada catre inima plugului,
Ca si cum ti-ai cantari in palme povara belsugului Cu lacrima si catatura.
Oamenii ar trebui sa vorbeasca numaidecat frumos,
intr-un fel al lor, ca si cum si-ar zice pe nume,
Ca si cum pentru toata lumea
Au venit sa rosteasca toast dupa toast
in graiul cel sfant,
in graiul cel sfant si vesnic al mumei.
|