Am starea insului care supravietuieste in veac Fauna si flora cu un vesnic
amanat final, Ca si cum m-ar gandi mereu un copac, Ca si cum m-ar
alerga incontinuu un cal.
Traiesc miriade de ani inainte,
De la inceput, cu fiece clipa,
Chinuit de sentimentul aducerii aminte
Al clepsidrei careia mereu i se fura nisipul.
Puternica, zic, este moartea nasterii gandului, Alternand prin forta
ideii contrariilor, Ca si cum te-ai raci de la centrul soarelui Catre centrul
de foc al pamantului.
O, goana a omului de timp nicicand amanata — De la un punct
spre acelasi punct —
in doua sensuri odata.,
|