imbatranit intre doua silabe-ale lui, isi pune viitorul
in cuiburi straine — Un sens al cuiva, al lui nimanui, Al pasarii
care nicicand nu mai vine.
Sarac, doar cu numele propriu in spate, Din ceasuri de lemn isi striga
feciorii, Ci ei, rataciti dintr-o ora, il cearta, In sangele-i sterp,
ciugulindu-i fiorii. Atata a fost din el sa se-aleaga
|