Te duci la om si-l intrebi:
— Cum iti merg, cetatene, trebile?
— De, asa: cand pe nou, cand pe vechi, Alta e, nu prea merg
ierbile.
Tarana-i de zdreanta si fara vreun rost, O dramuie seceta ca pe-o
savana. Din cumpana sortii ma uit cu ocheana In sange, sa aflu pe neamul
ce-am fost.
Un fel de-amareala loveste-n copii, Si omu-i pradat pana-n crucile sale.
De-acolo din deal, de langa vecii, Fug cimitirele noastre la vale.
Nici cucii nu dau primavara cu-alean, Vestind ca-am veni din rascruci la lumina.
Se leapada cerul de omul sarman, Caci umbra de el abia se mai tine.
Sunt toate-o cainta de frati si de paini, Murim fara teama ca o sa ne doara
Tara, ca e fara noi, data-afara Din tarina ei, s-o cersim prin straini.
Auzi? Iara tuna colo, la origini:
E semn ca-o sa ploua,
E semn ca-o sa plangem?
|