Eu, dac-as darui

N-as darui cu imprumut nimic,
Sa zicem clipa asta trecatoare.
Dar nici sa i-au din laudele care
Mi le-ar vorbi un urias pitic.
De ce sa dau cuvintele pe vant,
Si fruntea, daca are-un gand pe-aproape,
Sau lacrima, cand imi mangaie pleoapa —
De ce s-o risipesc, de ce sa mint?
De ce sa-ntind de-odata doua maini,
Genunchii sa mi-i frang intr-o parere;
Sau sa trisez si astfel sa m-alin
Ca-n halu-acesta mi-am sporit averea?
De ce sa-mi dau nesomnul care ii
Neastamparul si Ziua ce nu-apune,
Daca e riscul sansa mea dintai,
Sa ma-mpresoare gandurile bune?

De ce sa-ngreaban lumea cu poveri,
S-o fac sa mearga stramb si intr-o parte,
De ce s-o iau cu vorba in raspar,
S-o duc de nas, sa ma aleg cu cearta?
Eu, daca-as darui — din mine o parte:
Sa-si aiba lumea partea mea — Nemoartea