Unii isi adulmeca gandul pe marginea farfuriei.
Eu totdeauna, nadusind dupa gand, ma lovesc de
pamant.
Unii pandesc langa vesnicie.
Eu numaidecat o sa cad langa verbul luptand.
Eu totdeauna o sa va car lumina soarelui cu ulciorul, S-o aveti in adevar
si pe saturate, Sa se bucure numaidecat poporul De vorba inimoasa-a unui
frate.
Unii isi macina in masele nisipul,
Eu — ideile ca pe niste alune.
Pe unii, poate ca-s pasari, ii bucura-aripa,
Eu, de aceea ca-s om, ma arunc in furtuna.
Sa traiesti si sa nu te zgarii la un genunche, E ca si cum te-ai acopei
numai cu aur, E ca si cum te-ai hrani numai cu lauri Pe istmul si tarana
de sub unghii.
Deci, plug lucrand sa-ti fie cele spuse, Si un atac de cord sa-l ai, daca
esti omul Ce-ai imblanzit si fiara si atomul, Si n-ai tinut greselile
ascunse.
Caci viata omului nu e decat ideea Ca omul urca catre omul lui, Si, daca-n
omul lui nici omul nu-i, Ca-ntr-o pustie omul o sa steie.
Eu totdeauna, nadusind dupa gand, ma lovesc de pamant, Eu numaidecat
o sa cad langa verbul
|