Memoriei poetului L. Tuchilatu
Frate mai tanar, draga Leonard — Nume de iarba, — cand
se aude-o coasa — Unde te-ai dus, cum de-ai fugit de-acasa? Sub dealul carei
vami, ce mosteniri te ard?
Daca-ai strigat adanc pe unde steaua ara, Daca-ai facut cuvant cu
ingerii aproape, De ce-ai legat la poarta o rima sa ne doara, De ce-ai urnit
cascade de lacrimi sub pleoape?
Din scandura ti-i zborul, dar parca-n noi adasta Icar cu o aripa —
sa n-o tradeze-a doua.
Tu al cerului n-ai fost, caci te-a ravnit Moldova, In piatra ei, caderea
sa-ti fie mai a noastra.
Alaiul tau de nunta mereu tot mai departe isi freamata camasa de in, ca
o pastaie, In valul de mireasa, ca gura cea de aer — Atat de sfanta
tie, cand ti s-a-nchis o poarta?
Tu ai crestat vazduhul in zodii cu poemul, Tu, pasare strivita, dar nicicand
invinsa, Ca-aripile-ti mai zboara, de trupul tau desprinse, Scriind in
necuprinsuri, ca un simbol, edenul.
Prea devreme e cosita iarba noastra cea dintai, Si-i ca zmeura pe coase
sufletul de ciocarlii
|