Intai, Suflete, ca i-ai dat
Painea cea buna la inima,
De-a hranit tinerii poeti
Pana la nunta lor,
Patimindu-i abecedarului de omenie —
Supravietuieste-l
Si tine-l pururi aproape de noi!
Da-i, Suflete, mieii
Pe mormantul lui,
Sa-i improspateze iarba
Cu roua ciocarliilor pe ingandurare si tihna.
Nu-l cruta de pamant, de adanc,
De inaltul plopilor in asemanare,
Tine-l in legea cea dreapta
A parintilor sai brazduitori Maria si Ionas
Cu plugul si coasa,
Imbolnavindu-l de cantec mereu,
Cu hora legata de glezna piciorului
Pe dealul cel mare-al Moldovei.
Nu-l tamadui de rana inimii pentru popor,
Pentru dobitoace,
Pasari si buburuze,
Nu-l slabi de dragoste
Pentru om si copaci —
Indura-te, Suflete, de noi
Si tine-l mereu treaz
Grijilor noastre,
Cu ranita si arma in spinare
La hotarul acesta, ce se cheama
Pamantul de veci.
|