Coboara strabunul meu, baciul Manole, Dinspre munti, peste munti, printre lunci
cu trifoi Cu oaia cornuta ca o manastire, Zidindu-si bacita in stana
de oi.
Din rascruce de veac, cu berbeci infloriti, El turma si-o-nalta cu turla
spre soare, Spre ultima jertfa a Mioarei fecioara. La nunta de taina, surpand-o-n
parinti.
Crunta e datina, bace Manole, Acestor pascande, mitoase cupole, De-o taina
vegheate, in trecere lina Spre mantuire din stranele stanii.
O, ctitorie, o, turma, o, mit! — Clopotnita stanii purtata la gat!
Trage, Manole, talangile toate: La nunta Mioarei da zvon de nemoarte,
Starneste si-un vant, si-un spulber, sa scapere Cu lupi de prigoana
ce rup si rastoarna. O, mieilor tineri grabeste-le coarne, In burta maicutei lor
sa se apere!
Vin ierbile mari: au coasa pe umeri. Icoana jertfirii Mioarei e-aproape. O, lacrima
oii ne-apasa pleoapa, O, fruntea codalba ne muge a turma.
Saruta capul baladei pe trunchi,
Tu, foame a lumii, tu, gura-n genunchi!
|