Letopisetul dumnealui Viorea Uremia Dobre

Mosii Ioni, Profirii, si mai cati! — De nume toti, dumnezeiti la fata, Cu barbile varsate-n jurul meu Si cu-ndurari pe gura lor sumeata.
Rusandele si Saftele-n camasi, Mariile, Ioanele cu roua Pe fagurile trupului, prin lunci, Caste, vadind lumina pe Moldova.
Si alte cate s-au mai lamurit
In ochiul nostru dinspre-atunci incoace.
Moara ce-si manca inima de sec
Cu graiele lihnite-n oboroace.
Si carele zmuncite din obezi De la razboi pana la satiul painii, Cu vita insetata pe calduri, Si baltatura-n cucura fantanii.
Istoria-ti arata ani mai multi, Intrati pana la brau in valmasie, Mai dincolo de culmi si de parinti, De petecul de tara sub calcaie.
Dar iata se facuse parca zori, Parca o poarta se deschise-n ceruri, Inca-o navala de lumini cernea, De-ntunecime plaiul sa-l desfere:

„Tu, FLOREA Eremia, de-amu esti Slobod, si toti ai tai la feliu Au slobodzenie', — am auzit atunci, Ca-am lacrimat in clipele acelea.
Dar iata batuse focul din cei rai, Sa sparga traiul nostru din tihneala, Sa ne dea jos de la genunchi, din pas, Si firea noastra sa ne stea la boala.
Dar n-a dat tara chip de a lovi In inima moldavului cu fierul, Ca-a pus voinici sa bata din trei parti Roata lacustei ce-mpanzise cerul.
Din neamuri multe si-nfratite-a fost Izbanda sa se faca-n vremi acele Ca o lumina aprinsa peste tot Cu-o stea de crai pe lacrimile mele.
Astea-s doar o parte din ce dam Randului scris cu sarg, spre a-l imparte Cei crezatori si descusmati pe cap La-ntrare-n aste cumpene de carte.
Eu laud anii tineri, dragi scoleri, Si voua va inchin cu sanatate Trai cu zabava si cu spor, sa-aveti Painea rodind in vremurile toate.

Eu, Florea Eremia, cu-o suta ani pesin Si dese ramure de neam, cu harnicie In varfurile vremii repezind Aceste-ndemnuri pentru o vecie.