Mostenitor de datorii (Parca m-as tine de-o avere) — Lui Ahile, Doamne,
c-un calcai, Si lui Icar cu o cadere.
O, rauri cate-am risipit In lume si-n adanc de mare! Cum as
putea sa ma achit, Sa mi le-ntorc acum in tara?!
Luata-avans o zi de ieri — Cu ce vecie s-o restitui, Pentru comodele taceri,
Ce munti sa dau de dinamita?
Ce aur pentru-un gand nescris Sa rasplatesc si, cu dobanda, Sa-mi
merit pururea osanda Nemortii care m-a invins?!
Si totusi, Doamne, mai traim Si-o sa murim, si-o sa ne doara, Ca ne-am urat
de drag de tara, Sa n-avem loc la tintirim, Si aruncati sa fim afara Din tara
care o iubim.
Si, totusi, Doamne, ne e soarta Ravnitul umilintei ham, In care a intrat
un neam, Sa-si traga gropile pe harta Si-n felu-acesta, suveran, De neamul lui
sa se desparta.
Si, totusi, Doamne, le aud, Cum vin prin vremi potopitoare Strabune pluguri sa
ne are
In rana noastra un tumult Si iar sa ne-nfieze tara In tara care-a fost demult.
Mi-aplec urechea: din strafund Se-aud cum muntii ies afara
Si, Doamne,-n cerul nostru cat prinos! De sacru, de sublim si de frumos,
Ca se aude-n lume-asa duios: Ninge Hristos, Ninge Hristos
Si, Doamne, cata pace-acolo sus! Dar niciodata-n lume nu s-a spus Mai simplu,
mai profund, mai fara-apus: Ninge Iisus, Ninge Iisus
Nu stiu cum se-ntampla: unii Dau in lacrima cu pumnii. Uite-asa: din
suparare, Lovesc unii lumii sarea.
Nu stiu cum de-i rabda dansul, Dumnezeu, lovit in plansu-i.
Nu stiu cum isi mai pastreaza Marea lacrimii aghiasma,
Care toata-mi vine greu
Sa va spun ca-am plans-o eu,
Sa va spun ca-am plans-o eu
|