Mama-si acopera numele cu o mana, De parca i-i teama ca-o cheama Domnica,
Nume sapat in adanc, ca fantana In stratul de piatra de
tara voinica.
Tulpanu-i negru. De mult ce ne-asteapta, I-a umbrit si cateva vorbe-ale
ei, Ce par niste aschii de-arami pe cetate, Din clopote grele, adormite pe vai.
La marginea ei, de venim, de se-ntampla, Astrii sangera si timpii
in jur. Ce-adancuri vegheaza in noi foarte simplu Calmul ei
de furtuni si paduri! Numai ca-un lucru i-i teama sa-l spuna: Numele ei de domnita
— Domnica, Pe care sfioasa-ntr-o mana-l aduna Si-asculta departe feciori
cum il striga — MAMA.
|