Gonesc din ceruri focuri, plecandu-ma mereu, Cu cer varsat pe barba si cani
de lut pe gura, De umeri, cand mi-atarna un vin, si-apasa greu In
osul fruntii butii si mi le da de-a dura.
O, toamna pusa-n arbori, pe beciuri — de-a calare, Cu strugurii pe garduri,
plesnind in pulpa lor Sangele viei, aprig, infipt in cingatoare,
Frumos cladit in baza, inalt pana-n feciori
Eu vad in vinuri lucrul cel mai cinstit pe lume, De gand pahare pline
cand se ciocnesc cu fruntea, Ca doua galaxii, ce-n nesfarsit si-nfrunta
Stapanii-ncoronati cu vita si cu nume — Moldoveni
|