Zapazile torc albul rodirilor in camp. Un foc le mana-n semintia
noastra Belsugul orelor si-al grijilor la timp
Parca e soapta noastra cea dintai,
In zorii primi, cand nemurim cu plugul
Printre balade si printre vecii,
Printre statuile de albul nostru mult, De multa omenie si putere — Tot albul
lumii sa-l purtam pe scut.
Pe necuprinsul albului de tei, Peste plugarii albi ca niste zei Ninge adanc
din cel mai alb temei
|