Stalp de la boltile fruntilor noastre Ori steiul de piatra din lacrimi zburat
Spre tarmul daltilor care sunt pasari Zburate direct dintr-o moarte a lor Mereu
repetata in nemurire.
in timpul ce-a fost cotropit de cocosi
Din ornice-n care miscarea murise,
Nasterea lui a fost declarata
Greseala-a proportiilor, care-au starnit
Uimirile noastre, purificandu-ne
Oh, lemnul jertfirii la infinit,
Sporind cautarile noastre mereu
O clipa doar, una, mai dase-ndarat:
Prea mare-indrazneala ne-a-mpins a-ntelege,
Ca dalta-i sa nasca mereu din argila
O pasare Nume din Piatra Brancusi.
Ci el — numai sufletul daca era
Atingerea lui cu Neatinsul
Aripelor lui ce aveau sa-i incurce,
In toata fiinta, Nemarginirea
|