invatatorului Al. Busuioc
Cartea-mi este floarea ce o sa-ti lege rod La ceasul sfant, cand intri-n
aratura Dinspre parintii care-ti stramosesc Graiul acesta inrourat pe gura.
Ceru-i de plai — de-asupra si-n pamant, Cum si pelinu-i neamul dinspre
tara — Tie pe veci, de leac si de-ndulcit Cate-s dureri si-s cumpene
sub soare.
Pe chipul tau e timp de-arat acum, Avanturi mari dau vantul la o parte,
Si-ncepe intemeiere si framant Pe fruntile plecate peste carte.
Citire multa. Se scolesc in vremi Randuri de plopi si rand de
hori la munca. Parte de cer e scrisa cu-ndurari, Parte de fii e scrisa cu porunca.
Tu, Alexandru Busuioc, pe sat Tii cate-o paine alaturi de-o faclie,
Mantia-ti curge ca un steag pe zari, Pe araturi, pe nunti si pe vecie.
Osanda dulce-a buchiilor mari Drept o asezi in fiecare poarta, Si
ruga e-n cuvant: sa buchisim Izvoarele sub lespedea de piatra.
Cate-s de veac si-s datorii, le stii Lumii a da cu-o lacrima pe fata, Om
semanand, cu graiul dinspre noi, Si dinspre fata graului, la coasa.
|