Ion Vlaicu, barbatul inalt cat prajina, Si inca nevasta lui,
Anastasia, cu ochi zbengosi si la brausor
tare nuroasa,
isi scalda pruncii dolofani pe grindul fantanii, Apoi ii
aseaza, ca pe o mandrete de zestre, in fata casei.
Pe drum trec Opera, Stavru si Smadu,
Cei trei fantanari, bucurosi, ca unul intreaba:
Ati cules, vasazica, luceferii din livada
Si din gradinile cele baltate, ca se frange din sale taraba?!
— Asa, maica, suntem saracuti la odihna, — Am arat ast noapte tot
imprejurul Orionului,
Pana sub zodia Racului si printre comete de-amu, ca printr-o sihla,
Cu toate cimotiile noastre si cu barbatu-meu Ionu.
Si acum mai lucram la aceste odrasle
Cu ceva povatuiti, ca niste plugusoare, improspatandu-le trupul,
De parca am pune piatra de drag la veciile noastre,
De astazi pentru mai mut sa ne tie vremile scumpe.
Strugurii carlani is gata pe coarda si merele sofrane sunt
de-amu coapte,
Si gutuile is cat hulubii cei imparati. Avem de toate. Taurii
ne sunt grasi, ca lutul, bivolitele — cu lapte, Si gandurile cele
aripate ne stau alaturea cu sanatate. —Mandreta de om ti-i si barbatul,
ca-i de neam bun si s-ar cere Ceva mistrecior, pentru ca esti mult mandra
si dumneata.
— Multumescu-va voua cu bucurie, fantanari, ca aveti
glasul de miere, Si vorba-ntr-ales, ca va lumina in gura ca piatra de stea.
Acum vin sarbatorile toamnei, cele mari,
De inceputul lumii cu vreme de-a noastra la bine,
De aceea ni-s portile de jur-imprejur cu bolti de stejar,
Cu flamura tarii in varf, sa lumine,
Asa ca, daca ispraviti cu adancul, veniti degraba-ntr-acoace
Cu plozii si nevestele voastre numaidecat,
Cand ceru-i de rai si steaua se coace.
Si firele noastre se tin de pamant.
Cu noroc dar sa va fie si cu multa sanatate, gospodari! Sa auzim de apa cea buna-n
adanc, cum vi-i lacrima-n
samanta de har!
|