Din trunchiuri de ciresi au fost goniti afara
Tiganii, unde-n lume li-i traiul foarte stramb,
Desi nici o zabava: cu timpul subtioara
Si visul in turetce infipt pana-n carambi,
Se duc in patru vanturi, cu drumul prins de zgarda
Dulailor ce latra, mai mult din obicei
La turta lunii care, pe cerul cu smaralde,
Pare un cas de aur pe-pentru puradei,
Care tanjesc a boala de mult tabac in pipe,
Mai potrivind pe focuri pupat, de pus la cai
Argint si aur, care, fiind topit in pripa,
O fi sa le grabeasca ajungerea in rai,
Unde vor merge-o viata pan se vor sterge-n noapte,
Pana vor trece in trunchiuri de ciresi,
Statornicind un drum mereu purtat in spate,
Mereu intr-o speranta ca ei sunt cei laiesi,
Stapani a toata lumea, desi in suflet parca —
Atinsi de-o banuiala, ca le e foarte stramt,
isi ard pe ei catranul, depus de mii de veacuri,
Murind incet, ca-s mandri de felul lor ca sant
|