Pana taurii vor paste in steme, dintr-acolo De unde vine iarba, din
coarne bubuind, Vom declara, din arcuri, sageti sa cada jos, La portile cetatii
cazute in parinti. Vom pune vorbe mari pe ruguri, sa se vada Varful
izbanzii noastre
in clocot de aramuri
Pe zidurile noptii, sau pe armuri de piatra A ostilor vuinde, batand inalt
sub ceruri Palcuri de steaguri,
— peste semete frunti de bouri. Vom innoda la cara imbold de vant
salbatic, Urnind din turnuri toamna, Pornind din nunti feciori, Incalecand
pe vinuri si sagetand ulcioare,
Cu chipul treaz, ca ziua, atunci cand se anunta Ca turnurile striga si-arata
la hotar. Si se vor face semne pe fruntie cu mirtul, Chemat din ram de cedru,
parca rascolind In noi paduri de taina, batute ca argintul Pe scuturi slefuite
de-ncaierare dreapta.
Vom sta barbar de pasnici
si nemaivrand de tineri,
Tinand pe frunti caciula ca un Ceahlau pe zari, Din care varsa-arama pe
chipurile noastre Lumina de luceferi, cum vulturul cu-aripa, Ecoul din oglinda
sa-l murmure-n nemoarte, Peste intreg cuprinsul cu freamat de cetati, Asa,
o vesnicie!
|