Nu putrezeste roua nicaieri, Putere mare-i aburul pe munte. Trec cerbii din stejari,
la ceasul lor In nunta cea de sange sa se mute
Jumate e pamantul sfartecat De coame si copitele de piatra, incremeneste
vulturul pe cer, Cand se aprind facliile de moarte.
Steagul de lupta tremura-n genunchi, Ci steaua fruntii lor e demnitate. Fecioara
stirpei in lacrimi luminand, Tine-a simbol si a putere-n toate.
Si cate-s tunete si fulgere-mprejur, N-o sperie decat o frunza poate,
Cazuta la picioare, ca un semn Ca cerbul fat e cerbul mire-tata.
Ochi frematat e astrul in tarii: Perpetuarea crunta-a firii il domina.
Raurile rosii pe pamant Poarta stejarii rupti din radacina
|