Sila mi-i de Vesnicie, care-i dincolo de viata,
Care-i dincolo de toate si-i atat cat tine iasca.
Sila mi-i ca-n lumea voastra, unde-i soare,
Dar si ceata,
Nu vrea Cerul, nu vrea Marea,
Nu vor nimeni sa ma nasca.
Asteptarea imi e sansa poate ultima, ca nu e
Amintirea sa refuze, ca-am mai fost si-n alte dati —
Parte n-o sa am de moarte,
Nici de cruce, nici de cuie,
Despre mine nici o veste n-o sa am, n-o sa aveti.
Totu-apare si dispare de la sine fara sine, Totul pleaca, parca vine de la nimeni
inapoi Vestea, ca-o sa fiti mai singuri; mie, singur, fara mine O sa-mi
fie dor de mine, voua v-a fi dor de voi.
Dar de ce se intarzie si se tine sub zavoare Lacrima virgina-a Pietrei
grea cu mine sub pamant, Dar de ce se avorteaza si se-arunca in uitare
Ruperea din Nefiinta a durerii care sant,
Dar de ce e-atata rana, dar de ce asa va doare Starea mea de infinit?
incerc sa ma imbun,
Dar unghiile imi cresc, imi cresc mereu.
incerc sa lichidez orice discordie
Dintre frati si prieteni,
Dar unghiile imi cresc, imi cresc mereu.
incerc sa asez pacea intre semintii,
Popoare si continente,
Dar unghiile imi cresc, imi cresc mereu.
incerc sa mor, si inca sa mor,
Dar unghiile imi cresc, imi cresc mereu
Cu o furioasa pofta de-a zgaria
Si a sangera Dumnezeul din mine.
O dogoare imi sfasie gura mea mestera — Mi-e foame, mi-e sete,
dar apa e lincie. Dati-mi sa-nfulec pulpana de pestera, Turnati-mi in cana
putina provincie.
Un dor imi provoaca in carne carbunii — Sa ard pana-n
pietrele din temelie. Dati-mi sa beau nemurire cu pumnii, Rupeti din nimb, vreau
sa mane vesnicie
|