a. Explozii de cord a cate cinci tone de trotilpur-sange b.
O, praf vitamini^at de cuvinte, Cu care ne lustruim aurul in gura Admitem:
metafora pe-alocuri ne fura, Realitatea insa nicicand nu ne minte.
Maica-natura!
Dragostea ta cea dintai, cea de lapte
A umanului dragostit de numele tau mult sunator,
Neprihanit, inca frematat in trup si pe gura,
Ca un Luceafar in noapte
Ma auzi, maica?
Cutia creierului pruncului tau
E mai mica decat creierul lui ganditor!
Cum de se poate?!
incotro, veacule-taica?!
Omenirea mai e-n calcarul coajei de ou,
Ca abia de se desteapta din celula primordiala strabunul.
Oho! Ani una mie noua sute optzeci valoreaza cat noua
luni de sarcina
A lacrimii noastre in spasmele facerii, Sa ne daruiasca namila Secolului
douazeci si unu! Cum o fi el,
Scos din cristelnita civilizatiei nucleare? Silueta bipeda a saltului declansat
de gorila, Sub carapacea de plumb, cu soarele cat o lumanare, Si durerea
dilatata, cat gura monstrului, in pupile?! Pasarile s-au zburatait
cu toatele In cerul lor pe vecie, Iarba e scoasa la licitatie contravaloare, inca
din pruncie i se intreaba fetia Lacrimii din ochiul fecioarei. Ovalul fetei
noastre e ajustat liniei Timpului, care-si face cale intoarsa Catre senzatia
de-o clipa a nevertebratelor, Aflate la stadiul lor de semiumbra si cearcan. Sira
spinarii ne salta pe rulmenti biochimici, Si un tipat monosilabic Celula materiei
noastre de simt o desparte.
Ramane in spatiu o singura ieroglifa: om-amintire, Carcasa ei carbonizata,
dominand imperii de spaima, Sufletul inca e vanat cu arcanul,
mare cat un ZERO. Legiunile de neutroni vor despuia-o de simbolul pasarii,
mama, Solicitand drept miscare caderea!
Nu-l naste, maica! tine-l in furci ca-n cetate,
Refuza-l surplusului de blana sterila,
Ochiului bulbucat, imperecheat cu gura la spate,
Intru metamorfoza lui de gorila
Span-
Zu-
Rata de propriile zile.
Cum, maica, am acceptat Ionul drept numele meu propriu,
Sfintindu-l ca pe un fruct cu gura,
inca proclamand PAINEA nume comun al existentei
noastre intru bine,
Si acum sa dau indarat, ca si cum mi-as trage pe ochi catatura, Ca si cum
m-ar ustura ochii de prea multa lumina?! Ce-am facut? Ce-am izbandit? Cat
piramida faraonului ne e lacrima pe fata. Pe stranepoti urca sangele nostru
sterp, ca niste liane. Apara civilizatia maimutei, maica, vine sloiul de gheata
Al creierului nostru descultat, al antiumanilor!
in numele ierbii, care ne-a daruit Simbolul coamelor de cai mereu galopand,
Mi se depun muntii de sare in lacrimi Cine suntem? — Aveti un pamant.
Pastrati-l!
Neutroni specimeni din neam antiomfloaremiscare, Care vietuiesc in canalele
de scurgeri ale creierului nostru. Starea antisanitara a lenii de-a accepta mireasma
painii la
lumina pruncului nou-nascutului,
Timp neutru, deplasat, dubios si oniric al intunericului de
laborator,
Reflex neconditionat, ca o pata de motorina pe Ochiul lui
Venus.
Spartura in insusi haul tipatuluiomenesculuigandire In cavitatea
unui ZERO, ca un streang, pe sufletul aurului Inflamat de leucemie
Cuvinte muscate cu dintii,
Lacrima — cotropitoare de ochi,
Copii care-si mananca parintii,
Ori omenirea care-si da foc?
Neutronii nu produc nici o paralizie obiectelor neinsufletite,
Sa zicem, exponatelor de la Munthausen, Hiroshima,
Hatan,
Lidice, Pirciupis sau Songmi
Au-u-u!
Fruntile noastre-s amante
Ale sangelui nostru cu gheb,
Atomi vagabonzi. Declansate
Virtuti de creier imberb
Neutronii sunt rezultatul unei foarte indelungate
Meditatii ale geniului uman ei nu produc zgomot, nu provoaca seisme, nu devaloreaza
clopotele tuturor
inmormantarilor posibile Au-u-u!
Painea e scrumul din gura,
Vazul e incolorul
Idee-sinetortura,
Stiinta- sineomor ui
Alo! alo! Apasati pe butonul claviculei cu oxigen!
alo-o-o-o-o-o-o! Cu oxigen Cu oxi Gen En N Au-u-u-u!
|