Cand v-au alungat parintii din casa, la miri,
Eu, probabil, eram in drum catre voi, ca sa umplu
Un gol in destinul vostru de fete,
Egal impartindu-va numele meu,
Sa-l aveti ca pe-o lacrima, ce-o sa va curme
Durerea ruperii voastre de casa.
Din toti cati nascutu-ne-am, eu unul, barbat,
Puteam sa resping hotararea parintilor,
Pe veci declarandu-i straini si-n afara
Oricarei rudenii, din care va strig
Mereu peste zidul sotilor vostri.
Dar nu era chip. Parintii. Of, datina!
Incrustata in stalpii din casa cat lumea,
Si-n lacrima lor ingropata sub gene —
La ora fixata sa va alunge
La mirii vostri, gatiti sa-si zideasca
Poruncile toate pe umerii vostri
V-ati dus cu broboada-nnodata sub barba.
Unde v-ati dus? — nicicand sa va-ntoarceti,
Sa stiu cum va cheama, sa stiu cine sunteti,
Surori ale mele, voi, lacrimi amare
Sub geana parintilor mei ingropate —
Nime durerea lor sa n-o stie
Voi nici seama v-ati dat ca se poate
Mai altfel de cum se-ntocmise de datina —
Ati dat cu sineala braiele casei
Si-ati pus langa flori zugravite si-un nume,
Oricum, sa va para ca aveti si-un frate
Care va mustra si care vegheaza
Cum duceti pe umeri poruncile sotilor Pamantul a fost sa se-ndure de
voi, Umplandu-va poala cu vorbe si fete, Care asteapta la randu-le
ora Cand le veti spune sa plece in lume, La sotii lor incruntati
de porunca. Ci eu, ce-am avut mai bun si de pret, — C-am pus durerile voastre-ntr-o
nunta Si numele vostru l-am pus mai aproape De-acel al miresei, poftit din ograda,
Strigandu-l pe-al meu ca o porunca, Pe umarul ei zidindu-l mereu. Mai mult
cu nimic n-am fost sa v-ajut, Decat sa pastrez peste lacrima voastra Numele
vostru, de soti alungat, — La marginea voastra fara de nume
|