Vasile Covrig, magul culorii albe

Asemeni lui DA VINCI a pictat Cu mana stanga clopotul pe tara, Prietenii si maurii din zodii. Miscarea mainii lui cu pana mura Era mai mult icoana unui tei Sub arca-mbalsata de nemoarte. Storcea de lest zapada pan la os, Convins ca frigul iernii e dantura Zorilor care mananca fluturi. In loc de ochi punea fantani la oameni, Albe fantani si le-nzestra cu-aripi. intr-un tablou a desenat samuri indragostiti de-o lebada codalba. Se iscalea pe cai si amintiri, intr-un salcam vedea pareri de rau. Dorea vecii si cugeta malini. Avea si-o slabiciune pentru miei, Si-i dezrobea din lupi, tamaduindu-i Cu duhuri de balada de pe stani. Picta cuvantul si-l lega de om, Ca sufletul nicicand sa-l paraseasca. Vezi ochii lui? — aduc a zori de zari. Si gura — a cules pe-nrourate, A lapte-prunc din cornul unui plug. Nu-l poti prepune c-un stejar sau nuc, Chiar daca-n fond e inrudit cu-acestia: Ochiul vorbeste-n el de o lumina, De albul ei mut patimind in Om.

Reprezentant de seama al mainii stangi, Vasile, Doamne, tu numaidecat Porti cinstea tarii ca pe-un steag de plopi, Din care izvorasc hulubi si stele. Cum ar picta-nauntrul unui ou, Mana-nflorita ca-ntr-o manastire, In alb picteaza chipul maicai lui, Eufrosinia Vartolomeu Moruzi