Iata, mai Gheorghe si mai Ion,
Ca ati iesit pe deal, sa arati timpul.
Satelitii va roiesc pe la tample,
Ci voua nici ca va pasa, nici ca va vine
Sa ridicati ochii taciunosi din tarana.
Aruncati din mana orele, zilele toate
Pana la nesfarsiturile celea uitate,
Si nici teama nu va e de nimic in lume,
intoarceti capul, doar numai cand va striga pe nume.
Caci se tine numele acesta de voi, ca un clopot albastru,
Curs pana-n strabuni, din taranele voastre.
Nu mai e chip sa va-ntoarne-ndarat nici haul, nici moartea.
Dintr-acolo, unde astazi va duceti arand mai departe,
V-ati aruncat cusmele intr-un corn din Constelatia Taurului
Si bondita doinoasa in alt capat — pe umarul Carului.
Si mergeti in varful degetelor cu ciocarliile-n par,
Semanand in stanga si-n dreapta bob de adevar.
Ci mie imi pare ca din opintirile voastre spinarile
Au zugravit curcubeie pe grebanul cerului —
Mereu fara capat, mereu ca o secere,
Gata oricand sa va secere.
Dar voi nu mai credeti in zodii, in snoave si semne. Stiti drumul
aratului, culesului si indemnului, De a va tine unul de altul ca niste plugari,
Semanand cu o mana zilele acestea de datine mari. Cand da-n
copt graul si bobul se zvarle din huma, II urcati la ureche, ascultand
toate stirile lumii, Daca nu mana cineva foc catre voi, sa va arda Anii
gramada, anii gramada, anii gramada Si va duceti mai departe, privind peste
zari, Daca vin feciorii din urma pe pluguri calari, Cu tot neamul lor de copii,
cu nevestele, Caci pamantul si-aratul vi-i veste-poveste, Vuind cum e sangele-n
patima voastra. Si-n numele vostru ce suna-n albastru
|