Tirziu ochi crispati melancolii metalice spatii
hai sa cintam un cintec de insomnie
Berlinului Occidental
hai sa urmam cariera nocturna a ciinilor
ce dau tircoale omului-sandwich, sa ridem
in hohote prin sinuasele pasaje subterane
si prin pivnite unde vietati clandestine se-aduna
destine si clanuri mici, firave, anemice
Doamne al tuturor stapinirilor, ingaduie
sa ne punem singuri catuse caci nimenea
nu mai stie de noi si nu ne mai vrea
drept supusi iata e foarte tirziu,
iata o mie de bufnite cu ochi albastri-ntunecati,
cineva plinge sau poate murmura o apa freatica
nu prea adinc undeva si parca bat tobele
unor executii himerice fara morti
fara victime fara calai masura timpului
o da o ruina dar timpul nu se masoara
timpul trece in ochii supraetajati
care nu se inchid niciodata in sine insusi
curgind se intoarce mereu si voi magnificii
inalti si singuri lungi si singuri albastri si singuri
in acest foarte tirziu cintind guturalul
dezacordatul pustiul cintec de insomnie
Berlinului Occidental
|