Culori, culori, inainte de stingere.
Prin oglinzile ochilor mei trece toamna
spanzurata cu capul in jos.
Prin oglinzile mele vantul
prinde in cocul galben al toamnei
un piepten albastru. O, anotimp
al iubirii tarzii si-al zugravilor !
Niciodata n-am fost mai bogat,
niciodata mai darnic. Cand frunzele
cad peste mine prin parcuri,
imi pare ca cineva-mi scutura
zilele mele frumoase,
ce n-au semanat niciodata una cu alta.
Poate ca-ndeosebi teiul, artarul,
stiu despre mine mai multe,
poate ciresul salbatic cu purpura lui
imi masoara extatica trecere. Alba,
alba si palida, carnea petuniilor striga
inlantuita de iedera rosie - salcia doarme
cu somnu-i verzui-cenusiu, si stejarul in vis
imi arunca demult asteptatele
chei de arama.
|