Vremea iubirilor noastre-a fost vara fugara,
vara tarzie-a pus capat grabitului zbor.
Parca vad cum plecai pe nisip - strigau,
strigau, strigau si piereau in Septembrie mainile talc.
Nu mai stiu ce-a urmat dupa tine.
Poate un gol, poate pasari sau vant.
Te-am chemat inca mult timp si nimenea nu-mi
raspundea,
pana cand intr-o noapte-a raspuns pentru tine zapada.
Ar fi fost sa te uit ori sa-mi spun
ca-ntalnirile noastre n-au fost decat visul gradinii
aceleia, ca volutele sanilor tai nu erau decat umbletul lunii
prin apa, surprins de un tanar febril.
Dar vara de cate ori trece si tremura-n zare din nou banuindu-se toamna cu capul tau rosu, vad iarasi nisipul acela, vad iarasi cum pleci - si striga, striga, striga pierind in Septembrie mainile tale.
|