Tu, toamna, anotimp al melancoliei
Orice visare mi-o-mprastii in zare,
Acolo unde nu mai e soare
Ci sunt numai nori si pasari calatoare.
Frunze din inaltii plopi se desprind
In vazduhul amar, cenusiu.
Nimic nu mai pare cum parea odata,
Numic nu mai este in natura viu.
Ce liniste cuprinde acum inserarea
Amurgul viseaza si el printre nori,
Inlantuit da haina toamna
Pe care niciodata nu poti s-o dobori. |