Ca-ntr-o padure fara margini,
Umbla si se rataceste sufletul
Cand umbra marilor copaci
Se lasa asupra lui, ranindu-l
Cu fiecare atingere, inima-i slabeste,
Cu orice vorba grea, sufletu-i descreste,
Deoarece e ca o flare,
Dintr-o padure, fara culoare.
Asa e si copilul, vesnic iubitor,
Fiinta cea mai draga, noua, tuturor,
De lucruri violente, mereu ratacitor.
Sa ramana pe veci, al nostru viitor !
Feriti aceste fiinte pure
De violenta multa-n lume !
Uniti-va, spuneti cu totii
Stop violentei ! |