Fata intrase sfioasa-n padure.
Stejarii aveau trunchiuri tari de barbati,
robusti, ramurosi, rasfirati,
cu semne vechi in piepturi, de secure.
Trezind nelamurite chemari de-mbratisare trupul fetei trecea nebulos printre ei. Copacii pareau mai masivi si mai grei si-n radacini mai tulburi fiecare.
Ravnind, priveau cum pasul i se pierde si sevele, sub scoarta, se ridicau a plans, dar iedera se-ncolacea mai strans si le-nvelea, felina, privirile cu verde
|