Stau la masa si privesc copacii rosii,
Rosul lor se face negru
Si apoi abur si tot asa pana cand
Umbrele ma invadeaza.
Sunt imprejmuita de umbre.
imi iau pardesiul negru pe umeri
Astfel arat mai bine intre umbre
Si ma indepartez si eu.
Copacii rosii sunt umbre.
Fiinta mea invaluita in pardesiul negru
Devine umbra.
Vorbim de viata asta scurta si adanca
Si mi se pare ca este doar o idee.
Vorbim despre bucurie si resemnare
Despre nastere si tipatul indurerat al vulturului
Si mi se pare ca vorbim, doar asa,
Despre niste lucruri marunte.
Ne invaluie tot mai mult, aburul
Ne invaluie cu straturile lui negre si absolute,
Se lipeste de copaci, de pardesiul meu,
Devine una cu noi - voi, aburul asta abject ma linge
pe fata -
Copacii se indeparteaza
Iar eu alerg dupa ei cu pardesiul meu pe umeri. Vorbim sacadat, abia respirand, despre boala, ca despre
un lucru Luminos si rece. Falfaim indepartati si nestingheri ; Paradisul mi s-a lipit pe umeri si falfaie ca un steag negru infipt in pamant.
|