Glasul viu al tramvaiului gol,
Al roților grele ca sufletul meu
Ce-ating peste șine recele sol
Cu rotundul fier al boghiului greu.
Tramvaiul pustiu cu tristu-i mers
Ma duce singur pe-același traseu,
Cumplit ma leagana mereu, mereu
Prin cartierul meu deșert și divers.
Vad oamenii trecand pe bulevard
Mergand ca-ntr-un convoi mortuar
Pe ambele parți pe gri-ul trotuar. |