Fericire si iar fericire! O mie de ori poti zice De viata taraneasca Care este prea fireasca, El intr-adevar traieste Ca oricum se multumeste.
El cand va sa-si ia sotie, Nu cauta bogatie, Ci de vrednicie-ntreaba, Cum si sa fie de treaba; Daca o aduce-n casa, Apoi de haiul nu-i pasa, Ea peste tot il imbraca ingrijiri si ci sa-si faca, Iarna toarce, coase, tese, Vara cu el in camp iese. Cu dansul si ea munceste, La toate il insoteste!
Copii daca dobandeste Cu lucru-n mana ii creste, Il leagana cu picioarele Si la brau toarce fuiorul, Cu o mana ii da tata, Cu alta focul atata; Cand vine barbatu-n casa, Si fiertura c pe masa. Sed, mananca cu gust mare, Fara nici o suparare; Ei de nimic nu se cearta Cred unul in altul, se iarta. Se inteleg in cuvinte, Se unesc in duh si-n minte, Voia unui alt sa-si zica. Iubirea intre ei domneste Si fericirea straluceste; intr-adevar viata S-insotire cu dulceata!
|