De-atat noroi si-atatea pete-n soare,
Albul cel pur trezeste-n noi cunfuzii.
Isi schimba cifrul ploile si duzii
Si miturile-s bancuri ordinare.
Si ca-ntr-o preasfintita inversare,
Masoara orbii, recepteaza surzii;
Si nu-s iluzii-n cartea de iluzii,
Si adevar ul taie-n ocne sare.
Vier mele-n fr uct e-acelasi vesnic mire,
Firul cu plumb de ceara acum pare,
Balanta lumii cade franta-n mare.
Iar Dumnezeu, de-o presimtire,
Ros de-ndoieli, de spleen si disperare,
Renunta, trist, la propria-i zidire.
|