Aseara vesnicia a-nflorit
Si teii-s catedrale de lumina,
De parca zeii-au coborat din mit
Si-nflacarat le sufla-n radacina.
Ca si cum mortii ingropati sub tei
Au ince put cu floare sa respire,
Duhul Poetului se-aude-n ei
Ca un izvor de dincolo de fire.
Mireasma-i inconjoara cu un nimb
Pe care il aduna cu aripa
Mari pasari, intuind un anotimp
Ce margineste sufletul cu clipa.
O nostalgie cosmica i-a nins
Cu colb de aur peste ochi si tampla,
Sau Demiurgul lampile-a aprins
Sa vada pe Pamant ce se intampla.
|