Celule vii, celule moarte,
Secunde, ceasuri, nopti si zile
Le numara si le desparte
Moartea, crezand ca-s niste bile
Alb-rosii, ce-o amuza foarte
Cand le priveste prin lentile,
Spre-a le uita apoi deoparte
Ca pe mici lucruri inutile.
Ah, Moartea nu se mai indura!
Imi ia mormantul in armata.
Un, doi! soldat cu viata sparta,
Imi striga ea mereu cu ura.
Si-mi trag sicriul drept ar mura,
Sporind cu trupul vechea-i ar ta.
|