Oare ce mai fac caii troieni
acum cand zidurile cetatii s-au daramat?
Destituiti din mit,
uitati pana si de Ulise,
se uita cu mirare la plugul descoperit abia de curand,
la slinoasele hamuri domestice,
dar conditia de cal ii refuza
Ehe, unde e vremea
cand saltau gloriosi in linie franta
pe tabla de sah a destinului
printre pionii risipiti pe patratelele rosii, de sange,
cand dadeau discret din cozile lor de lemn
pe la petreceri si for uri,
printre randurile de ziar, pe sub ziduri?
I-ha, cat de iscusit stia limba lor de lemn
sa corecteze gandirea filozofului ratacit,
cum mai stiau ei, cu numai un nechezat,
sa ne stramute la polul nord
spre a ne spune povestea fericirii universale
I-ha, cat de sublim stiau ei
sa se inghita unul pe altul
succesiv, intr-o binecuvantata ordine ierarhica:
un cal mai mic inghitit de un cal mai mare, inghitit
de un alt cal mai mare, inghitit de un alt cal mai mare,
inghitit de un alt cal mai mare
o inlantuire de cai devorandu-se reciproc,
formand un cal neterminat,
un cal-reptila,
cu inceputul in Homer,
i-ha!
|